Get Adobe Flash player


Târgul de Antichităţi ediţia a CXXXIII-a, 8-10 decembrie 2017, la Iulius Mall Timișoara

 

 

Calendar 2017

Calendar 2018

Expoziții

 

Expo Antichități și Handmade - ediţiile a XCVI-a și a XCVII-a

9-12 septembrie 2015 -
Continuă seria târgurilor pe pietonalul Mărășești din Timișoara, de data aceasta sub semnul norilor previzibili care au speriat câțiva dintre participanții ediției anterioare, aceștia preferând să facă o pauză.
Totuși, 36 de expozanți și-au etalat tot ceea ce au avut mai bun pe 58 mp, stârnind curiozitatea celor aproximativ 1.500 vizitatori care, împreună cu cei din standuri, au înfruntat o zi de ploaie. Zilele următoare, sâmbătă și duminică, au răsplătit eforturile expozanților și ale celor doi organizatori consacrați, soarele generos al toamnei restartând dorința de plimbări și cumpărături din standurile târgului.
Urmatoarea prezență a Expo Timișoara Internațional pe pietonal este prevăzută pentru 6-9 octombrie, timpul bun și vizitatorii fiind așteptați cu simpatie de expozanți.
 
2-5 septembrie 2015
De la sinagoga de pe Mărășești și până la intersecția cu Victor Vlad Delamarina a pietonalului timișorean s-a desfășurat unul dintre cele mai spectaculoase târguri ale începutului de toamnă, frumusețea oferind-o cei 37 de participanți cu standuri întinse pe 73 mp.
Timpul propice unei vizite liniștite a determinat aproximativ 2.000 vizitatori să se bucure de cele din standuri, să cumpere ce și-au dorit sau să schimbe impresii cu expozanții.
Expo Timișoara Internațional împreuna cu Star Expo au asigurat din nou condiții dintre cele mai bune pentru reușita acestui târg.

 
 
Categorii de articole: 

Recomandă acest site!

Share this

Afișe

Vizite din: