Ediţia a VI-a, 14-18 octombrie 2009, în parcarea magazinului „Billa“, str. Circumvalaţiunii.
Într-un cort de 1.000 mp şi 200 mp spaţii de expunere în aer liber (total netto: 584 mp) au expus vestimentaţie, accesorii şi altele adiacente tematicii, 76 firme. Dintre acestea, şase au fost din Ungaria, una din Germania, iar restul din 17 localităţi ale României.
Târgul a fost onorat de prezenţa a 10.500 de vizitatori.
Cu o zi înainte de expoziţie, firmele şi cortul au trecut cu succes de o furtună de zăpadă, de cca şase ore, care a adus un timp foarte rece pe toată perioada acţiunii, favorizând vânzarea articolelor de sezon.
Publicul a apreciat momentele muzicale oferite de consacratul solist Laza Cnejevici, de mai tânărul Denis, dar şi de ansamblul ecuadorian.
De asemenea, a fost foarte vizitat standul gastronomic, cu produse specifice maghiare.
Ca o concluzie a discuţiilor cu conducerea magazinului „Billa“, la această unitate comercială vânzările au crescut semnificativ.