www.expotimisoara.ro

Expoziții

Târgul de accesorii fashion - 19-21 august 2016
Târgul de accesorii Fashion, ediţia august, din perioada19-21 august 2016, a avut loc la Iulius Mall din Timișoara.
Expozanţii prezenţi s-au înscris foarte bine în tematica târgului, au atras astfel atenţia publicului vizitator, dintre care numeroşi turişti au achiziţionat din produsele expuse. 
Aproximativ 3.000 de curioşi dintre numeroşii vizitatori ai mall-ului au avut ce admira la cele 21 de persoane cu standuri, cu produsele etalate pe 76 mp. 
Noi, expozanţi, gazde şi organizatori vă aşteptăm să ne vizitaţi la Târgul de Antichități, care se va desfășura tot la parterul Iulius Mall din Timișoara, în perioada 26-28 august 2016.
Vă invităm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2016, şi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: expotimisoara@gmail.com.
 

Târgul de Antichităţi ediţia a CXIII-a, 29-31 iulie 2016
Este evident că venirea adevărată a verii redimensionează numărul de curioşi pentru subiectul îndrăgit al antichităţilor, dar cele aproximativ 5.000 de persoane care s-au perindat prin faţa standurilor au avut ce vedea. S-a egalat recordul de standiști, 41 pe 117 mp, care au expus spre contemplare, negociere sau vânzare toată gama obiectelor ce compun tema antichităţi. 
Condiţiile ideale create de gazdă şi organizator au făcut pentru cei ce au trecut pragul acestui prestigios târg mediul cel mai bun pentru a se simţi bine cu cunoştinţele mai vechi sau mai noi din standuri. Nu au lipsit cumpărăturile sau precomenzile făcute de unii vizitatori. 
Următorul test al verii pentru târgul de antichităţi va fi 26-28 august, la parterul Iulius Mall Timişoara
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2016 

Conferință: Călătorii prin timp - Terapie prin regresie, 27 iulie 2016, Casa Tineretului, TimișoaraDacă:

- vrei să te eliberezi de frici şi anxietăţi care te apasă zilnic şi te împiedică să te simţi fericit şi împlinit

- vrei să găseşti cauzele ascunse ale unor probleme personale, ale unor alegeri pe care le-ai făcut în trecut

- vrei să elimini lanţurile care te leagă de lipsuri, sărăcie şi nenoroc, dar şi alte blocaje emoţionale care conduc la întâmplări care par în afara oricărui control

VINO LA CASĂ TINERETULUI, MIERCURI 27 IULIE, DE LA ORA 18, PENTRU A PARTICIPA LA O DISCUŢIE DESPRE MULTIDIMENSIONALITATEA OMULUI, URMATĂ DE O SESIUNE DE REGRESIE, PE CARE O VA SUSŢINE SYLVIE - terapeut Rodica Silvia Stoian (https://calatoriiprintimp.wordpress.com).

Târgul de Antichităţi ediţia CXII-a, 8-10 iulie 2016
Graţie iubitorilor acestui gen de târg, evenimentele sunt foarte gustate chiar şi în perioade mai puţin aşteptate, ca de exemplu, prima decadă a lunii iulie,atunci când gazda, respectiv Iulius Mall din Timișoara, ne-a putut primi. 
Astfel, aproximativ 3000 de vizitatori au putut relaţiona cu reprezentanţii din 23 de standuri ale târgului de antichităţi care şi-au expus bunurile pe 70 mp. 
În ciuda dimensiunilor mai mici decât de obicei, din motive legate de concediile verii, calitatea per ansamblu a târgului a fost foarte apreciată, ca de altfel şi a fiecărui expozant în parte. 
Şirul târgurilor de antichităţi la Iulius Mall Timişoara va continuă şi pe parcursul verii, pentru ediţia din 29-31 iulie anunţându-se mai mulţi participanţi, spre bucuria vizitatorilor cu pasiune pentru antichităţi.
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2016 şi ne puteţi scrie pe expotimisoara@gmail.com.

Târgul de Antichităţi ediţia a CXI-a , 24-26 iunie 2016
Evenimentul anteprogramat pentru finalul lunii iunie, precedentul din 3-5 iunie fiind în contul lunii mai, a suscitat destul de bine interesul vizitatorilor acestei îndrăgite teme. Este evident că venirea verii a determinat o parte a celor care vin la mall spre alte preocupari, dar târgul de antichități captează mereu atenția unui număr redutabil de suporteri.
Astfel, aproximativ 5000 de persoane s-au aplecat spre standurile a 39 de expozanți, admirând sau cumpărând o parte a celor etalate pe 125 mp de standuri. S-au reînodat relații, s-au realizat unele noi, s-au formulat solicitări de piese din partea publicului pentru viitoarea întâlnire, atmosfera fiind în general bună. Vremea foarte capricioasă a influențat prea puțin târgul ca atare.
Cu interes sporit este așteptată ediția lunii iulie, din perioada 29-31, de asemenea la parterul Iulius Mall din Timișoara.
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro rubrica Calendar expoziţional 2016 şi ne puteţi scrie pe expotimisoara@gmail.com.

HOME & DECO - ediția a VII-a, 3-5 iunie 2016
Actuala ediţie a salonului de mobilă şi decoraţiuni a suscitat interesul a 13 expozanţi, care au ocupat 104 mp la parterul Iulius Mall din Timișoara, suprafaţa fiind sensibil egală cu cea a ediţiei din februarie.
Aproximativ 80% din spaţiul ocupat a fost al firmelor producătoare sau comerciante de mobilier, ceea ce a atras vizitatori interesaţi în număr de cca 2000 persoane, dintre care suficient de multe interesate de standurile cu decoraţiuni.
Este în curs de protocolare, cu aceeaşi gazdă, ediţia din toamnă, octombrie-noiembrie, cu aceeaşi temă, cu speranţa că va reveni la dimensiunile şi interesul anului 2015.

Târgul de Antichităţi - ediţia a CX-a - 3-5 iunie 2016
Pentru finalul lunii mai, atunci când a fost programat târgul de antichităţi, gazda – Iulius Mall din Timișoara - a dat prioritate unui show de modă chiar în zona locaţiei iniţial aprobate. În consecinţă, am reprogramat manifestarea pentru prima săptămână a lunii iunie. 
Cu toată bulversarea provocată unor expozanţi care au avut deja alte opţiuni pentru început de iunie, un număr destul de bun de standuri a fost la demisolul mall-ului în zona deja consacrată - 38, care şi-au etalat oferta pe 119 mp, cu aproximativ 20% spaţiu mai mic decât la acţiunile precedente. 
Aproximativ 5.000 de vizitatori, dintr-un total vizibil mai mic de public pentru un final de săptămâna, s-au putut bucura de cele expuse dialogând cu expozanţii, cumpărând ceea ce li s-a părut mai interesant şi accesibil. 
Atât expozanţii, cât şi publicul interesat aşteaptă o ediţie mai consistentă la parterul mall-ului în perioada 24-26.06, căci o oră de vacanţă plăcută se poate petrece şi la târgul de antichităţi. 
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2016 şi ne puteţi scrie pe expotimisoara@gmail.com
 
 
Salonul Industriei Ușoare - 25-29 mai 2016, Centrul Regional de Afaceri - CRAFT Timișoara
Aflată într-un continuu crescendo, şi această ediţie a Salonului a atras un numeros public, estimat la 10 000 persoane, care au avut interesul nu doar pentru o vizită de curiozitate, ci mai ales să cumpere din cele cca 70 de standuri cu produse de calitate, la preţuri absolut rezonabile. 
De asemenea, vizitatorii s-au bucurat încă de la început cu prezentarea de vestimentaţie cu produse din expoziţie, dar şi de oferta foarte bogată a târgului de produse tradiţionale organizată în exterior. 
În premieră a funcţionat tombolă pentru vizitatori, o persoană câştigând o excursie pe Transalpina, de două zile, în cadrul programului “Iubeşte România ta". 
Cu toţii aşteaptă nerăbdători ediţia din 23-27 noiembrie, dar nu este exclus căala cererea susţinută a publicului şi mai ales a expozanţilor să se mai organizeze un salon înaintea celui programat în toamnă.

EzotericFest - 19 –22 mai 2016, ediţia a XVI-a, Casa Tineretului din Timişoara
Aşteptat de publicul avid al acestei teme, Ezoteric Fest a avut cele mai bune condiţii meteo pentru a se desfăşura cu succes. Cele 70 de firme participante din toată ţară, alături de peste 50 de conferenţiari, şi-au etalat deplin nu doar ofertele pe 294 mp, spre bucuria vizitatorilor, dar şi expunerile tematice adresate atenţiei auditorilor . 
Nu au lipsit dintre personalităţi Cezar Culda şi Oreste Teodorescu, îndeaproape urmăriţi de suporterii acestora. De asemenea, şi alte expuneri au fost ascultate cu interes. 
Dorinţa intensă comună de revedere a expozanţilor cu publicul uşurează mult muncă de organizare a echipei Expo Timişoara Internaţional şi a Asociaţiei Geea Life pentru ediţia din toamna, în aceeaşi locaţie,10-13 noiembrie. 

Expo Sănătate, 13-15 mai 2016, ediția de primăvară
Sub motto-ul "Să fim sănătoși şi plini de energie" s-a desfăşurat actuala ediţie a Expo Sănătate, onorată fiind de prezenţa a 20 standuri care au ocupat 52 mp, la parterul Iulius Mall din Timișoara. 
Produsele şi serviciile specifice au atras atenţia a aproximativ 3000 de vizitatori, care au aflat noutăţile din domeniu, au cumpărat acolo unde s-au expus produse spre testare/vânzare, au făcut noi cunoştinţe cu reprezentanţii standurilor. 
S-a constatat în continuare apetitul micilor firme să expună, dar şi prezenţa unora de marcă, unanim recunoscută. Împreună, au dat o notă interesantă, plăcută târgului, stârnind curiozitatea publicului care a avut de înfruntat o vreme extrem de capricioasă.

Pagini

Recomandă acest site!

Share this

Afișe

Vizite din: 9.04.2016