Expoziții

piele

Târgul de Blănuri, Piele și Articole de Sezon, ediția a XII-a, 31 ianuarie-2 februarie 2020Pornit din inițiativa expozanților participanți la ediția de succes din decembrie 2019, în aceeași locație, prezentul târg s-a dovedit a fi un câștig doar pentru o parte din cei 6 expozanți care au ocupat 46 mp. Motivul a fost unul legat de capriciile naturii, doar puțini vizitatori, cca 1.000 persoane au fost atrași de o anume categorie de produse, pentru că la 15 grade plus ai senzație de primăvară și nu de iarnă și cumperi articolele ca atare. Este probabil ca o viitoare întâlnire pe această temă să se realizeze la revenirea în sezonul rece, la finalul acestui an. Cu toate aceste considerente nu putem decât să mulțumim celor implicați pentru că târgul s-a încheiat cu bine.

Târgul de Antichităţi și Handmade O creștere importantă ca număr de expozanți, 34 față de data precedentă, care au atras aproximativ 5000 de vizitatori care au avut de ales să se plimbe în centrul orașului la 15 grade Celsius și apoi să se relaxeze la acest târg, mereu cu atracțiile specifice.Trei debutanți din rândul expozanților în zona de hand made antichizat au atras de asemenea publicul, ridicând astfel suprafața totală a târgului la 83 mp.
Următoarea întâlnire între expozanți și fanii temei este preconizată a se desfășura la parterul Iulius Town în perioada 21-23 februarie 2020.
Avem toată gratitudinea față de cei implicați în acest târg: expozanți, gazde,furnizori specifici, față de publicul vizitator, care împreună țin treaz interesul pentru acest frumos subiect.
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2020 şi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: expotimisoara@gmail.com.
 Târgul de Blănuri şi Articole de Sezon, ediția a XI-a, 13-15 decembrie 2019EXPO TIMIŞOARA INTERNAŢIONAL anunţă publicul interesat de articole de vestimentaţie de sezon, că în ultima lună a anului 2019  prezintă Târgul de Blănuri şi Articole de Sezon, ediția a XI-a, care va avea loc în perioada 13-15 decembrie la Iulius Town (demisol) din Timișoara.
De vineri până duminică inclusiv, vizitatorii vor putea admira şi achiziţiona: îmbrăcăminte şi accesorii din blană naturală şi piele, cojoace, mănuşi, căciuli şi accesorii de sezon.
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, capitolul Calendar expoziţional 2019, şi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: expotimisoara@gmail.com.
Târgul de Antichităţi & Târgul de Blănuri și Articole de Sezon, 25-27 ianuarie 2019Târgul de Antichităţi & Târgul de Blănuri și Articole de Sezon, 25-27 ianuarie 2019
Într-un oraș de câmpie ca Timișoara, cu relativ puține variante de ieșire din cotidian, mai ales pe timp de iarnă, ediția actuală a târgului de antichități a venit ca o manușă pentru petrecerea agreabilă a timpului liber la final de săptămână.
Cu motoarele deja turate, 28 de expozanți și-au etalat oferta pe 86 mp, cei cca. 4000 de vizitatori fiind nu doar curioși, dar și cumpărători, o parte a lor, sau buni interlocutori pentru viitoare întâlniri.
Astfel vor avea ocazia să se întâlneasca cu această generoasă temă pe 8-10 februarie 2019, în aceeași ambianță agreabilă de la Iulius Mall din Timișoara.
De asemenea, în aceeași perioadă, la demisol, s-a desfășurat ediția a VII-a a Târgului de Blănuri și Articole de Sezon, în care s-au produse adecvate perioadei reci, prezentate de 8 firme de profil.
Vă invităm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro pagina Calendar expoziţional 2019 şi ne puteţi scrie pe expotimisoara@gmail.com.
Târgul de Antichităţi, 25-27 ianuarie 2019 Târgul de Antichităţi, 25-27 ianuarie 2019
Târgul de Antichităţi, 25-27 ianuarie 2019 Târgul de Antichităţi, 25-27 ianuarie 2019
Târgul de Antichităţi, 25-27 ianuarie 2019 Târgul de Antichităţi, 25-27 ianuarie 2019
 
Târgul de Antichităţi, ediția a CXLVIII-a (148)Târgul de Blănuri și Articole de Sezon, ediția a V-a, 26-28 octombrie 2018EXPO TIMIŞOARA INTERNAŢIONAL anunţă publicul pasionat de lucruri antice, că sezonul nostru expozițional continuă cu Târgul de Antichităţi, ediția a CXLVIII-a (148), care va avea loc în perioada 26-28 octombrie 2018, la Iulius Mall (parter) din Timișoara.
O mare varietate de colecţionari de frumos vin la IULIUS MALL la o nouă întâlnire cu pasionaţii obiectelor cu istorie.
De vineri până duminică inclusiv, vizitatorii vor putea admira şi achiziţiona: bijuterii, argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri, tablouri, statuete, mobilier, oglinzi şi multe altele.
Continuând să fie  evenimentul numărul 1, în acest domeniu, din această zonă a ţării, vor participa cca. 30 de standuri reprezentative, fiind prezenţi unii dintre cei mai prestigioşi anticari din zona de vest, nord-vest şi sud-vest.
De asemenea, în aceeași perioadă, la demisol, se va desfășura ediția a V-a a Târgului de Blănuri și Articole de Sezon, în care se vor expune produse adecvate perioadei reci, prezentate de firme de profil.
Vă rugăm să consultaţi site-ul nostru: www.expotimisoara.ro, pagina Calendar expoziţional 2018, şi ne puteţi scrie pe adresa de e-mail: expotimisoara@gmail.com.
Târgul de Blană și Piele, ediția a III-a, 2-4 martie 2018La nici o lună după ediţia din februarie, la cererea expozanţilor de profil, alimentată de o dorinţă vie a unei părţi a publicului de a se reîntâlni cu această tematică s-a născut o expoziţie cu o spectaculozitate aparte.
Aceasta deoarece cele 7 standuri au expus ceea ce se cerea la acea oră de către public, pentru că iarna încă nu se terminase şi articolele prezentate şi-ar fi găsit utilitatea. Şi chiar aşa a fost, dovada fiind interesul publicului.
Pe 41 mp standuri cca 1000 de vizitatori au admirat, încercat şi o parte au şi cumpărat, mulţumiţi fiind că pentru viitorul sezon rece sunt deja pregătiţi, desigur fără a ocoli o viitoare ediţie la intrarea în iarna anului 2018/2019.
 
Târgul de Blană și Piele, ediția a III-a, 2-4 martie 2018 Târgul de Blană și Piele, ediția a III-a, 2-4 martie 2018
Târgul de Blană și Piele, ediția a III-a, 2-4 martie 2018 Târgul de Blană și Piele, ediția a III-a, 2-4 martie 2018
Târgul de Blană și Piele, ediția a III-a, 2-4 martie 2018 Târgul de Blană și Piele, ediția a III-a, 2-4 martie 2018
Ladies Expo, ediția a IV-a, Târgul de Blană și Piele, la Iulius Mall Timișoara (parter), 2-4 martie 2018
Vizitatorii fideli ai târgurilor din organizarea noastră au aşteptat cu mult interes acest eveniment, evident programat să serveasca dorinţelor de a găsi cadouri adecvate pentru 8 martie.
Nimeni dintre cei interesaţi nu a fost dezamăgit, cu atât mai mult că un număr record pentru acest an de participanţi față de toate târgurile din 2018 din Iulius Mall din Timișoara, 46 la număr, pe 126 mp, şi-au expus cu succes oferta de produse agreată de gazdă.
Cu siguranţă că din cei aproximativ 7000 de vizitatori estimaţi au plecat cu mici-mari cadouri suficient de mulţi, alegând să onoreze participanții acestei expoziţii în dauna altor variante comerciale din oraş. Tot respectul faţă de vizitatori şi cumpărători, faţă de standişti, de asemenea.
 
Ladies Expo, ediția a IV-a, Târgul de Blană și Piele, la Iulius Mall Timișoara (parter), 2-4 martie 2018 Ladies Expo, ediția a IV-a, Târgul de Blană și Piele, la Iulius Mall Timișoara (parter), 2-4 martie 2018
Ladies Expo, ediția a IV-a, Târgul de Blană și Piele, la Iulius Mall Timișoara (parter), 2-4 martie 2018 Ladies Expo, ediția a IV-a, Târgul de Blană și Piele, la Iulius Mall Timișoara (parter), 2-4 martie 2018
Ladies Expo, ediția a IV-a, Târgul de Blană și Piele, la Iulius Mall Timișoara (parter), 2-4 martie 2018 Ladies Expo, ediția a IV-a, Târgul de Blană și Piele, la Iulius Mall Timișoara (parter), 2-4 martie 2018
Târgul de Blănuri și Produse din Piele, ediția a II-a, 9-11 februarie 2018
În miez de iarnă, în perioada 9-11 februarie 2018 și-au etalat cu mult succes articolele de sezon 9 firme, pe 52 mp, depășind cu succes paramentrii ediției inaugurale din octombrie 2017 cu cca o treime.
Publicul nu doar a fost curios, ci a și cumpărat produsele din standuri mai scumpe sau mai puțin scumpe, pe măsura puterii financiare, dintre cei cca 1000 dintre vizitatori fiind destui cumpărători.
Important că o parte însemnată a publicului împreună cu toți expozanții solicită organizatorului și gazdei Iulius Mall o repetare a acestui eveniment de succes, posibil a se întâmpla pe 2-4 martie, la începutul acestei primăveri.
Până atunci iubitorii temei „antiq" se vor putea bucura de târgul îndrăgit în perioada 23-25 februarie, la parterul Iulius Mall din Timișoara.
 
Târgul de Blănuri și Produse din Piele, ediția a II-a, 9-11 februarie 2018 Târgul de Blănuri și Produse din Piele, ediția a II-a, 9-11 februarie 2018
Târgul de Blănuri și Produse din Piele, ediția a II-a, 9-11 februarie 2018 Târgul de Blănuri și Produse din Piele, ediția a II-a, 9-11 februarie 2018
Târgul de Blănuri și Produse din Piele, ediția a II-a, 9-11 februarie 2018 Târgul de Blănuri și Produse din Piele, ediția a II-a, 9-11 februarie 2018
 

La solicitările numeroșilor producători din domeniul piele-blană, Expo Timișoara Internațional printr-o fericită conjunctură și-a concurat benefic propriul Târg de Antichități din aceeași perioadă, de la parter Iulius Mall din Timișoara, cu prima ediție a târgului din domeniul sus-amintit.
Aproximativ 2000 de vizitatori au putut admira produsele deosebite expuse pe 39 mp de către cei 6 expozanți la demisolul mall-ului, cumpărând din standuri atât articole scumpe, dar și cele cu prețuri mai accesibile.Important este că interesul publicului a validat acest târg pe care atât expozanții, dar organizatorii și gazda și l-ar dori repetat, probabil în primul trimestru al anului 2018.

Târgul de vestimentație din piele și blană Târgul de vestimentație din piele și blană
Târgul de vestimentație din piele și blană Târgul de vestimentație din piele și blană
Târgul de vestimentație din piele și blană Târgul de vestimentație din piele și blană

Recomandă acest site!

Share this

Afișe

Vizite din: 9.04.2016